Amintiri…

autor: Sergiu A.

Având mai mult timp la dispoziție zilele acestea, am stat și m-am gândit la expedițiile montane de care am avut parte. În câteva clipe m-au năpădit multe amintiri. Mi-au venit în minte foarte multe momente pe care nu o să le uit niciodată. Nu ai cum să uiți amintirile pe care ți le faci pe munte. Sunt prea frumoase și prețioase ca să le risipești. O astfel de amintire este una, totodată haioasă. S-a întâmplat în Tradiționala de Septembrie 2015, când am fost în Munții Rodnei. Ne îndreptam spre locul de campare de la poalele Pietrosului. Eram puțin în întârziere față de cum ne-am programat inițial. Noaptea și întunericul misterios al nopții încet se instala peste traseul nostru. La un moment dat, am întâlnit un cioban care stătea și își păzea turma, cufundat în gândurile sale existențiale de pe vârf de munte. Locul perfect pentru meditație. Am trecut pe lângă el, l-am salutat respectuos, iar la rândul său, stimabilul cioban ne-a urat de sănătate. Deși știam că unitatea noastră de măsură nu este conform cu a lui, am avut curajul de-al întreba, cu aproximație, bineînțeles, cât am mai avea până ajungem la locul unde am dori să campăm. Domnul, care a vrut doar să ne ajute, ne-a arătat în depărtare un punt, locul unde se termina din punct de vedere vizual traseul, spunându-ne că după ce ajungem acolo, vom vedea locul de campare și nu durează mai mult de 10 minute până ajungem la el, fiind o simplă coborâre. Încrezători și plini de speranță, am luat informațiile primite, i-am mulțumit pentru ajutor dorindu-i numai bine și sănătate, după care, am pornit din nou la drum. Am ajuns în punctul respectiv de care ne spunea ciobanul… însă de acolo și până la locul de campare ne-a mai luat aproximativ 2 ore. Am ajuns când deja era întuneric, noaptea se lăsase, iar noi am fost nevoiți să montăm corturile la lumina lanternei. După toată această peripeție, am avut parte de un somn plin de odihnă apărați de maiestatea muntelui. Când ne-am trezit următoarea zi, am râs bine de această amintire frumoasă pe care am trăit-o. La astfel de amintiri mă refer și multe altele. Într-o expediție îți creezi atât de multe amintiri, încât ți-ar lua prea mult timp ca să le spui pe toate.

Deși vremurile pe care le trăim acum nu ne permit, cel puțin momentan, să călcăm pe potecile munțiilor, amintirile rămân, dar mai mult de atât, se aprofundează dorul expedițiilor. Întelegem faptul că acum trebuie să #stămacasă pentru ca după ce trece totul, să ne putem bucura din nou de tot ceea ce ne rezervă muntele. Și câte are pentru noi… Abia așteptăm să putem pași din nou pe tărâmul fermecat al muntelui și să înaintăm, curajoși, în povestea de basm pe care vrea să ne-o transmită. Să călcăm pe potecile lui, să simțim aerul curat care ne mângâie cu adierile lui, să ascultăm simfonia alcătuită de toate viețuitoarele de pe munte, să admirăm apa cristalie și curată a naturii. 

Așteptăm cu nerăbdare să putem nota în jurnalul expedițiilor noastre o nouă aventură în frumusețea naturii din țara noastră, cu care am fost atât de binecuvântați, munții, care sunt pasiunea noastră.

Alb Sergiu-Ștefan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s